Copilaria in anii ’90 vs. copilaria din ziua de azi

mart. 252017
 
 25 martie 2017  Postat de  Tagged with: ,  Adaugă comentarii

De curand am citit un articol ce m-a amuzat complet si mi-am dat seama cat adevar spunea despre copilaria anilor ’90.

Statul pe strazi ca si copil mic, lipsa de protectie sau extra protectie pe care azi le-o oferim micutilor, bicicleta fara casca, stat in scaunul de la pasager fara centura, urcatul in copaci etc etc etc… toate le-am facut cu totii si inca suntem bine sanatosi. Inainte era o rusine sa fii luat de la scoala de mama sau bunica, acum esti urmarit sa fii vazut in ce marca / model de masina te uiti… trist, stiu, insa tot de parinti ajunge sa fie incurajat acest comportament.


Imi amintesc cu placere zilele de sanius, in care ma lua mama cu forta doar pentru a ma schimba pentru ca eram uda leorca si ieseam iar. Raceli? Bolile copilariei? Alergii? Nici vorba de asa ceva… Nu imi amintesc un prieten din copilarie care sa vi avut vreo alergie vreodata.

Rani pansate cu frunza si pamant sa opreasca sangerarea? Gardul viu din fata blocului era bun si ca pansament si ca post de ruj din bobocul de floare. Va pun o poza, sigur va amintit. Mai exista si acum, si mereu le privesc cu nostalgie.

Macar acum afli ca se numeste Hibiscus syriacus 🙂

Scoala: aratam palmele la invatatoare daca eram neascultatori, si eventual primeam linia de lemn peste.. Acum acea invatatoare n-ar mai fi profesat.

Am ramas socata acum 2 ani pe cand meditam o eleva de clasa a 5 a pentru limba engleza, si cu stupoare mi s-a confesat ca profesoara de Lb. Romana le da temele pentru a 2 a zi pe Facebook. Era foarte iritata de faptul ca ea nu dorea inca sa-si faca cont si cu toate acestea i s-a intamplat sa vina cu tema nefacuta. Inimaginabil!!!

Zilele de sarbatoare in care incercai din greu sa te urnesti cu gasca de la bloc sa mergeti la padure. Era o problema de organizare majora in a face cumparaturile si a decide locul si timpul in care sa ne intalnim.

 

Suntem ingroziti si mereu aud scuzele de genul „eu cum am crescut fara si acum sunt bine si intreg?!” sau „de ce i-as cumpara copilului asa ceva? eu nu am avut!”

Ei bine, nimeni nu se uita la baza problemei. Nimeni din acei parinti nu realizeaza ca isi tin copiii in casa tocmai pentru ca i-a invatat de mici cu tablete, sau nu ii mai lasa vara la tara la bunici, unde copilul devenea un mic cercetas in varianta romaneasca.

Imi amintesc cum televizorul venea cu portia, aveam o ora-doua seara in care ma bateam cu tata sa ma lase sa ma uit la Sailor Moon si el vroia la meci.

Daca tot criticati cum s-a ajuns in asemenea situatii, de ce mai facem vaccinul ROR, daca toti eram incurajati sa facem bolile copilariei cat mai devreme?! Ba chiar eram fericiti sa nu mergem la scoala doua saptamani.

Toate aceste medicamente date de mici nu fac decat sa ajute la sensibilizarea corpului. Baza de crestere nu mai este aceeasi cu cea cu care am crescut noi. Nu stiu cati dintre noi isi mai amintesc adevaratul gust al unei rosii de gradina, sau o caisa din copac. Anul trecut am avut in curte un cais ce a facut fix 3 caise :). Atunci cand am gustat una, mai ca mi-au dat lacrimile pentru ca am simtit gustul adevarat al copilariei.

Daca tot circula ideea de cum s-a ajuns aici, haideti fiecare dintre noi sa incercam sa redam copiilor nostri macar putin din ce am trait noi in copilaria noastra. Doar asa putem schimba ceva.

Iesiti afara, desenati un sotron si jucati-va cu cei mici. Ma indoiesc de faptul ca nu o sa va distrati copios. Salvati jocurile copilariei!!!





  2 Comentarii la “Copilaria in anii ’90 vs. copilaria din ziua de azi”

  1. Foarte adevarat. Sunt total de acord cu asta. Încă nu am un copil dar când voi avea, am sa fac tot posibilul sa-l învăt, si sa-l cresc, asa cum am crescut si eu. Petrecând vacantele la bunici, alergam de multe ori descult, si asta pentru ca îmi placea, nu pentru ca nu aveam ce încălta. Chiar daca aveam mereu câte un spin în picioare nu am ajuns niciodata la medic din cauza asta. Mă cățăram mereu prin copacii, şi prin pomii vecinilor, pentru a mânca câte un măr sau o pruna pe care binenteles ca nu le spalam. Luam câte un colț de pâine si puțina sare si mergeam in gradina si mâncam pe furiş asa zisele rosii shery. De multe ori mergeam cu animalele pe câmp, şi ne întâlneam mai multi copii si era o bucurie enorma sa ne jucam. Binenteles ca nimeni nu avea telefon mobil ca sa ne sune părinti si de multe ori nici măcar un ceas de mâna. Ne orientam dupa soare ca sa stim ora la care trebuie sa ne întoarcem, sau dupa vreun tren care stiam pe la ce ora trece. Sa nu credeti ca sunt împotriva tehnologiei de azi, tocmai scriu de pe un asa zis telefon inteligent, la care nici nu visam când eram copil, pentru ca nu existau pe atunci. Dar va pot spune ca tehnologia te indeparteaza de realitate si de interactiunea directa. V-am povestit doar 1% din actiunile copilariei mele pentru ca timpul si spatiul nu-mi permit prea mult. Concluzia este asta „lăsați copii să interactioneze in mod direct şi sa se joace cât mai mult afara, lăsatii sa alerge, lăsatii sa transpire, să intractioneze cât mai mult între ei. Asa se vor dezvolta si creste sanatosi.

    • Ovidiu, foarte frumos spus si foarte adevarat. Cu totii suntem mandri de copilarie si ne-o amintim cu mare drag. Din pacate, in zilele de astazi, putini parinti mai au bunicii la tara. Vara la bunici este ceva ce fiecare copil ar trebui sa o experimenteze!

 Lasa un Raspuns

(obligatoriu)

(obligatoriu)

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat:
Inline
Inline